Inchid ochii pentru a pastra ultimul strop din vara ce-am asteptat-o un an intreg si care acum e pe sfarsite...
Tin ochii stransi pentru ca ultima zi a lui cuptor sa ramana vie in mine pana... vara viitoare.
Dar ce pacat... cu cat ma gandesc mai mult la vara simt ca si cum valurile marii ar invada-o si ar usca-o pe dinauntru... Si uite-asa prin primavara nu va mai exista decat o coaja de vara, o coaja de vara ofilita si fara consitenta.
Dar anul asta nu o sa mai fie asa; am facut un pact cu marea, sa-mi lase vara intacta... si se pare ca am ajuns la o intelegere. Oh... marea, draguta de ea, cat de intelegatoare este cateodata...
Ehh... acum stiu ca vara va fi mereu cu mine si nu ma mai tem nici de ploile toamnei si nici de gerul iernii pentru ca vara asta va fi doar a mea...
5 comentarii:
Frumos spus! Marea ne asteapta mereu renascuta, calma, stralucitoare.
Ador vara si inca refuz sa cred ca a venit toamna si ca nu mai putem vedea marea asa cum o stiam.
Marea e o parte din noi si asa o sa ramana, indiferent daca e vara sau iarna, daca e agitata sau calma, daca suntem langa ea sau nu.
Multumesc frumos!
<< LA SCHIMB>> - GHEORGHE APETROAE SIBIU
Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E-o zbatere a cerului..roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime,
le spânzuri lor trăirile - iertările- n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţă- de când răsări pe al lor rug
în pale de lumină din fraze –n anatas,din fluvii de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi, le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără ale şti, te-ndrepţi o rază –n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luviile din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor - corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe…
Şi -atunci îţi de suflet clipele ciobite, sărutarile din urmă,
tu le colorezi trezia, sângerându-ţi zâmbet, durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi cu dor -
noi înfloririle în duh…miresmele-ţi le porţi în somn,
smerenii în lazure roze îţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din tăria lor,
sporind lumina în treziri apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele-ţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut,cer gri,
tu mângâi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcise în nădejdile de nou balsam…
Invrednicindu-te pe drumul razei calde , părăsit te pierzi…
Descolăceşti luminile -n cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişări de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, luminile reci, ceaţă pe ceas, venin uitării,
tu le oferi ne-uitării, ochii- iubirea de libertate a mării …
În patul lor pustiu, imaculat se lăfăieşte- n umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot- seva lor, le ascultă cerul creşterea în trupul firii,
le lăcrimează frica de- a iubi luminile de-abis şi-i vina ta
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duhul corolei criste ne-atinse cu împătimire !…
Ele-ţi dau zvon de ne-linişti, ciobite clipe şi asfinţitul,
tu le oferi desmin anotimpul sângelui în pleoapa răsăritului …
Din sufletul angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite într-un sirenic glas-divin !..
Da foarte frumos,imi place!!!
Literatura, Leonida Lari, Recviem, Gheorghe Apetroae Sibiu
LEONIDA LARI, Gheorghe Apetroae - SIBIU
RECVIEM
N-ai fost o oarecare,
fiinţă din eter …
ai fost o stea moldavă
şi-ai strălucit pe cer
comoară de iubire...
azi flacără-n Eden...
Nimicul te re-cheamă
la lumea dinspre ieri,
pe un ocean de umbre,
plutind spre un alt ţărm …
Din capătul puterii,
vin nori , neant şi frig,
ce poartă groaza morţii
în cei ce te-au iubit
şi-n mările de lacrimi
pe cer, la asfinţit …
Durerea despărţirii
şi ultimul sărut
ţi—aducă nemurirea
în somnul tău profund ...
O lume dinspre ieri,
te poarte cu durerea
albastrelor cărări …
Neliniştea speranţei
ţi-o ştim şi-acum în trup -
trecut spre groapa rece
deschisă din Cu-vânt
de un vânt ce-ţi duce dorul
de ţară, la al ei pământ!....
De cruci nedespărţiţi,
vom sta să te-mplinim...
În raza stelei tale,
din zodii îţi venim,
să te găsim în cerul
misterelor de-acum
şi-n glasu-ţi de Unire,
celestă în genuni !...
Ca-n sorţii lumii tale,
fiinţă din eter,
Tu, stelă luminoasă,
maternei Basarabii,
să-i străluceşti etern! …
Sibiu, 13 decembrie, 2011
cu deosebită stimă...
Trimiteți un comentariu