Spini de roze vinetii ne străpung,
Sânge negru curge din noi, iubite
E toropeală-n amurg,
Uşi grele deasupra noastră sunt, cu feţe lustruite.
Crini negri se înfruptă din noi,iubite
De sânge vineţiu musteşte pământul,
Am fost două şopate ce se jucau cu vântul
Acum suntem doi şi-avem două morminte.
miercuri, 25 noiembrie 2009
luni, 10 august 2009
Scrisoare descentrata
Te cheama. Fie ca te cheama Sonya sau ai orice alt nume tampit nu iti pasa. Stii doar ca INCA esti si nu mai conteaza…
AUZI?!?!?! Auzi cum iti gadila urechile mici si aproape surde de la atata bass cu vorbe de o inselaciune bizara? Auzi cum iti sopteste cat de mult te vrea? Dar tu stii ca te vrea doar pentru placerea-i pur carnala. Stii ca iti sopteste lucruri cretine, care te-ar umili si in acelasi timp te-ar extazia pana la agonie. Dar deodata iubesti bassul. Il divinizezi ca te-a scutit de chinul de a-i asculta la nesfarsit palavrele.
SIMTI?!?!?! Simti cum iti mangaie pielea iritata de soarele torid? Pentru tine, palma lui e ca un medicament. Si in momentul asta iubesti soarele care te-a ranit pentru ca ai un motiv in plus sa il lasi sa te mangaie, sa-ti inchida ranile, sa-ti unga trupul cu saruturi.
VEZI?!?!?! Vezi cum arunca in tine cu noroi caramiziu? Asta stii ca e noroiul durerii lor, noroiul gandurilor tale chinuitoare. si iti place ca nu-l vezi, tu, draga mea Sonya, pentru ca te dezgusta. Dar te gandesti la mangaierile acelea dulci care s-ar potrivi ca un pansament organic peste ranile ruginii. Dar el este printre cei care arunca noroiul dererii in tine. Javra ordinara!
Oh, dulcea mea Sonya, stiu ca esti trista si ca te zbati in tacere. Ti-am spus ca o s-o patesti. Si uite, te-am prins si nu-mi mai scapi, nu, nu-mi mai scapi, pentru ca nu auzi(oh, nenorocit bass), nu vezi si nu poti tipa. Dar am fost bun si te-am lasat sa-i simti INCA atingerile.
AUZI?!?!?! Auzi cum iti gadila urechile mici si aproape surde de la atata bass cu vorbe de o inselaciune bizara? Auzi cum iti sopteste cat de mult te vrea? Dar tu stii ca te vrea doar pentru placerea-i pur carnala. Stii ca iti sopteste lucruri cretine, care te-ar umili si in acelasi timp te-ar extazia pana la agonie. Dar deodata iubesti bassul. Il divinizezi ca te-a scutit de chinul de a-i asculta la nesfarsit palavrele.
SIMTI?!?!?! Simti cum iti mangaie pielea iritata de soarele torid? Pentru tine, palma lui e ca un medicament. Si in momentul asta iubesti soarele care te-a ranit pentru ca ai un motiv in plus sa il lasi sa te mangaie, sa-ti inchida ranile, sa-ti unga trupul cu saruturi.
VEZI?!?!?! Vezi cum arunca in tine cu noroi caramiziu? Asta stii ca e noroiul durerii lor, noroiul gandurilor tale chinuitoare. si iti place ca nu-l vezi, tu, draga mea Sonya, pentru ca te dezgusta. Dar te gandesti la mangaierile acelea dulci care s-ar potrivi ca un pansament organic peste ranile ruginii. Dar el este printre cei care arunca noroiul dererii in tine. Javra ordinara!
Oh, dulcea mea Sonya, stiu ca esti trista si ca te zbati in tacere. Ti-am spus ca o s-o patesti. Si uite, te-am prins si nu-mi mai scapi, nu, nu-mi mai scapi, pentru ca nu auzi(oh, nenorocit bass), nu vezi si nu poti tipa. Dar am fost bun si te-am lasat sa-i simti INCA atingerile.
miercuri, 11 februarie 2009
In loc de titlu
Sunt eu, un vant singuratic si linistit de primavara, un vant ce iti dezmorteste oasele inghetate si ascutite si-ti sulfa prin parul plin de noduri si scaieti ramasi din toamna pe cand te tavaleai plin de ura pe pamantul uscat si insetat de ploaie,
Sunt ploaia care te mangaie in plina vara, intr-o zi caniculara in care, aproape himnotizat, visai ca ai raul tau, raul tau rece, cu apa limpede in care te scalzi si din care bei. Dar erai prea nebun si visai prostii… Cum sa ai raul tau?
Sunt eu, sangele care iti tremura prin vene si care se face cocoloase in jurul creierului tau bolnav cand bei prea mult. Ma adun acolo ca poate reusesc sa-ti sparg odata capul. Nu te-ai intrebat niciodata cum ti-ar sta fara cap?
Sunt eu, iarba pe care lenevesti in zilele cu soare cand te gandesti la copilaria pe care oricum n-ai avut-o, pentru ca tu, cand te-ai nascut, aveai deja 20 ani iar copii radeau de tine pentru ca erai un bebelus care purta scutece de adult sau la iubita ta cu ochi din scame pe care nu ai mai vazut-o de cand a luat-o pe sus furtuna.
Sunt eu, focul din betele de inghetata roase de tine, stranse de vara trecuta pe care-l veghezi sa nu-ti ia foc casa din bule de sapun.
Sunt eu, o biata musca prinsa intre doua geamuri de tine in momentele de furie, cand nu te lasam dimineata sa dormi. Dar, cum esti bun, mi-ai dat drumul. Abia astept dimineata urmatoare.
Sunt eu, floarea pe care o ingrijesti si o uzi cu regularitate de mai bine de 20 de ani in speranta ca voi inflori. Dar in sfarsit m-ai scos la lumina. Ma uzi in continuare si cresc mai frumoasa si mai verde ca niciodata. Uite, bucura-te, am si un boboc. Am inflorit, dar, GHINION: sunt planta carnivora si ti-am mancat musca.
Sunt eu, iarna care te surprinde, ca de fiecare data, pentru ca ai uitat si acum sa-ti scoti sania pe care nu reusesti sa o termini pentru ca ai uitat unde ti-ai pus ciocanul.
Sunt eu, cafeaua aproape incolora pe care o bei in fiecare dimineata, din zatul pe care il tot fiebi de mai bine de 10 ani.
Sunt eu, soarele care iti bate in crestet la miezul noptii in lumea ta portocalie. De fapt sunt luna, dar daca lumea ta este monocromatica, nu vezi nici macar pragul de la usa de care dai mereu cu capul cand iti cauti cheile portocalii pe care le crezi agatate in cuiul din perete.
Sunt eu, patul pe care te odihnesti si incerci sa adormi cand ai insomnie si nu-ti gasesti somniferele.
Si in sfarsit, sunt eu, cosmarul care te-a chinuit o noapte intreaga si care s-a risipit odata cu soneria stridenta a desteptatorului… Somn usor!
Sunt ploaia care te mangaie in plina vara, intr-o zi caniculara in care, aproape himnotizat, visai ca ai raul tau, raul tau rece, cu apa limpede in care te scalzi si din care bei. Dar erai prea nebun si visai prostii… Cum sa ai raul tau?
Sunt eu, sangele care iti tremura prin vene si care se face cocoloase in jurul creierului tau bolnav cand bei prea mult. Ma adun acolo ca poate reusesc sa-ti sparg odata capul. Nu te-ai intrebat niciodata cum ti-ar sta fara cap?
Sunt eu, iarba pe care lenevesti in zilele cu soare cand te gandesti la copilaria pe care oricum n-ai avut-o, pentru ca tu, cand te-ai nascut, aveai deja 20 ani iar copii radeau de tine pentru ca erai un bebelus care purta scutece de adult sau la iubita ta cu ochi din scame pe care nu ai mai vazut-o de cand a luat-o pe sus furtuna.
Sunt eu, focul din betele de inghetata roase de tine, stranse de vara trecuta pe care-l veghezi sa nu-ti ia foc casa din bule de sapun.
Sunt eu, o biata musca prinsa intre doua geamuri de tine in momentele de furie, cand nu te lasam dimineata sa dormi. Dar, cum esti bun, mi-ai dat drumul. Abia astept dimineata urmatoare.
Sunt eu, floarea pe care o ingrijesti si o uzi cu regularitate de mai bine de 20 de ani in speranta ca voi inflori. Dar in sfarsit m-ai scos la lumina. Ma uzi in continuare si cresc mai frumoasa si mai verde ca niciodata. Uite, bucura-te, am si un boboc. Am inflorit, dar, GHINION: sunt planta carnivora si ti-am mancat musca.
Sunt eu, iarna care te surprinde, ca de fiecare data, pentru ca ai uitat si acum sa-ti scoti sania pe care nu reusesti sa o termini pentru ca ai uitat unde ti-ai pus ciocanul.
Sunt eu, cafeaua aproape incolora pe care o bei in fiecare dimineata, din zatul pe care il tot fiebi de mai bine de 10 ani.
Sunt eu, soarele care iti bate in crestet la miezul noptii in lumea ta portocalie. De fapt sunt luna, dar daca lumea ta este monocromatica, nu vezi nici macar pragul de la usa de care dai mereu cu capul cand iti cauti cheile portocalii pe care le crezi agatate in cuiul din perete.
Sunt eu, patul pe care te odihnesti si incerci sa adormi cand ai insomnie si nu-ti gasesti somniferele.
Si in sfarsit, sunt eu, cosmarul care te-a chinuit o noapte intreaga si care s-a risipit odata cu soneria stridenta a desteptatorului… Somn usor!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)