Sunt eu, un vant singuratic si linistit de primavara, un vant ce iti dezmorteste oasele inghetate si ascutite si-ti sulfa prin parul plin de noduri si scaieti ramasi din toamna pe cand te tavaleai plin de ura pe pamantul uscat si insetat de ploaie,
Sunt ploaia care te mangaie in plina vara, intr-o zi caniculara in care, aproape himnotizat, visai ca ai raul tau, raul tau rece, cu apa limpede in care te scalzi si din care bei. Dar erai prea nebun si visai prostii… Cum sa ai raul tau?
Sunt eu, sangele care iti tremura prin vene si care se face cocoloase in jurul creierului tau bolnav cand bei prea mult. Ma adun acolo ca poate reusesc sa-ti sparg odata capul. Nu te-ai intrebat niciodata cum ti-ar sta fara cap?
Sunt eu, iarba pe care lenevesti in zilele cu soare cand te gandesti la copilaria pe care oricum n-ai avut-o, pentru ca tu, cand te-ai nascut, aveai deja 20 ani iar copii radeau de tine pentru ca erai un bebelus care purta scutece de adult sau la iubita ta cu ochi din scame pe care nu ai mai vazut-o de cand a luat-o pe sus furtuna.
Sunt eu, focul din betele de inghetata roase de tine, stranse de vara trecuta pe care-l veghezi sa nu-ti ia foc casa din bule de sapun.
Sunt eu, o biata musca prinsa intre doua geamuri de tine in momentele de furie, cand nu te lasam dimineata sa dormi. Dar, cum esti bun, mi-ai dat drumul. Abia astept dimineata urmatoare.
Sunt eu, floarea pe care o ingrijesti si o uzi cu regularitate de mai bine de 20 de ani in speranta ca voi inflori. Dar in sfarsit m-ai scos la lumina. Ma uzi in continuare si cresc mai frumoasa si mai verde ca niciodata. Uite, bucura-te, am si un boboc. Am inflorit, dar, GHINION: sunt planta carnivora si ti-am mancat musca.
Sunt eu, iarna care te surprinde, ca de fiecare data, pentru ca ai uitat si acum sa-ti scoti sania pe care nu reusesti sa o termini pentru ca ai uitat unde ti-ai pus ciocanul.
Sunt eu, cafeaua aproape incolora pe care o bei in fiecare dimineata, din zatul pe care il tot fiebi de mai bine de 10 ani.
Sunt eu, soarele care iti bate in crestet la miezul noptii in lumea ta portocalie. De fapt sunt luna, dar daca lumea ta este monocromatica, nu vezi nici macar pragul de la usa de care dai mereu cu capul cand iti cauti cheile portocalii pe care le crezi agatate in cuiul din perete.
Sunt eu, patul pe care te odihnesti si incerci sa adormi cand ai insomnie si nu-ti gasesti somniferele.
Si in sfarsit, sunt eu, cosmarul care te-a chinuit o noapte intreaga si care s-a risipit odata cu soneria stridenta a desteptatorului… Somn usor!
